Tinerețe fără acnee și viață fară griji
Ce vis frumos…
În realitate, exact când ai nevoie să arați cel mai bine, când interesul făță de fata cu care jucai fotbal s-a schimbat și băiatul cu care te dădeai cu bicicleta îți face cu ochiul…. exact în acest moment, dă buzna peste tine acneea.
Nu numai că nu ești încă adult, dar parcă transformarea este ruptă din filmele SF uneori. Felul în care sunt afectați tinerii diferă în funcție de severitatea erupției acneice dar și de mediul familiar în care ei trăiesc.
De cele mai multe ori, sprijinul emoțional în această perioadă lipsește cu desăvârșire și tinerii ajung să se izoleze, trăind în rușine și ducând o povară destul de grea pentru vârsta lor.
În familie
Noi adulții, putem să îi ajutăm și prin simpla recunoaștere a dificultăților cu care ei se confruntă și să le fim alături cu sfaturi legate de nutriție și întreținere a tenului. Să le vorbim despre alimentele dăunătoare, cum ar fi faina albă, băuturile carbogazoase, lactatele, în special cele low fat, proteinele din zer și alimentele bogate în zaharuri.
Când vorbești cuiva despre dietă, totul pare complicat și singurul lucru pe care îl reținem sunt restricțiile. În schimb, dacă am veni în ajutorul lor, și am adopta ca familie un mod de viață sănătos în care alimentele să vină în sprijinul lor, să îi ajute în dezvoltare în mod continuu, schimbările nu ar fi resimțite la fel de drastic și acomodarea ar fi mai ușoară. Încurajați consumul de fructe proapete, legume, linte, chia, migdale și pește, bogat în Omega 3.
Nu ar fi rău ca atunci când avem un copil care se apropie de vârsta pubertății, să ne documentăm despre acnee, să știm să facem diferența între diferitele feluri de pustule și să îi îndrumăm către un dermatolog atunci când este nevoie.
Mult discutata educație sexuală trebuie să includă și aceste transformări care le pot afecta tinerilor modul în care își manifestă și înțeleg sexualitatea. Interesul pe care îl manifestă față de sexul opus poate fi afectat de un ten plin de acnee, care reduce din încrederea de sine și dorința de a se conecta cu alți tineri.
De vorba cu ei
Am vrut să aflu direct de la sursă cum stă treaba cu acneea și cum este influențată viață de zi de cu zi a unui tânăr care se confruntă cu această afecțiune. Una dintre fete, mai glumeață de fel, mi-a zis “ păi ce pretenții să am de la un băiat, că nici mie nu-mi vine să pup așa o față”.. Dar gluma asta ascunde multă amărăciune….
Băiatul unei vecine, mi-a spus că el s-a săturat să fie luat peste picior și acasă și la baschet de felul în care arată tenul lui, așa că mai bine l-aș lăsa în pace, că lui i-a ajuns… Nu am mai zis nimic. Ce să-i spun? Că și eu la vârstă mea odată pe luna mă lupt cu vreo 2, 3 coșuri, dar le pun câte un plasture pe ele și cel puțin nu mă mai tentează să umblu la ele.
M. un băiat de aproape 17 ani, care avea chipul frumos și tânăr dar plin de papiloame albe, nu era așa de glumeț și m-a întrebat direct.. “ tu ai avut coșuri?”.. I-am răspuns că nu. “ Nu ai cum să înțelegi”, atât mi-a spus, și a plecat. Nu, nu putem înțelege în profunzime tot ce simți tu M., așa e. Dar îmi doresc prin acest articol să aflu de la voi, cei tineri, cum vă este viață afectată și mai ales, cum putem noi să ajutăm.
Soluții există, că sfaturi cu toții știm să dăm..
Și că tot veni vorba de sfaturi, nu le căutați pe internet, pe forumuri, întreabati un medic sau în farmacie.
Și dacă totuși vrei să afli ceva de pe net, consultă pagini de specialitate, unde te poți informa și poți interacționa cu profesioniști.
Comentarii