Despre cicatrici și tratamentul acestora

Despre cicatrici și tratamentul acestora

Lupta cu acneea s-a încheiat, dar cicatricile rămase te descurajează?

Un accident sau o intervenție chirurgicală au lăsat în urmă o cicatrice inestetică?

Vestea bună este că cicatricile pot fi vindecate sau cel puțin ameliorate.

Cicatricile au un efect nociv asupra încrederii în sine, reduc calitatea vieții și pot duce la depresie. Aceste aspecte sunt susținute de mai multe studii științifice.

Dacă încă te confrunți cu acneea, primul pas în prevenirea cicatricilor este prezentarea la medicul dermatolog cât mai curând. Mituri care susțin că acneea trece de la sine sau că este cauzată de igiena deficitară nu fac altceva decât să întârzie prezentarea la medic și să ducă la apariția urmelor.

La fel și cicatricile rezultate în urma intervențiilor chirurgicale sau după accidente se vindecă mai frumos dacă sunt tratate cât mai repede, protejate de soare și ajutate cu pansamente siliconice speciale.

Astfel ne confruntam cu:

1.Pete roșii sau maronii.

Rămase în urma pustulelor (coșuri cu vârf alb), în urma zgârieturilor sau arsurilor ușoare. Acestea nu sunt cicatrici, dar pot persista câteva luni fără tratament adecvat. La atingere acestea se găsesc în același plan cu pielea, semn că vindecarea s-a produs fară a afecta fibrele de colagen din profunzime.

În combaterea lor ne ajută substanțe active care calmează inflamația, depigmentează și exfoliază ușor pielea precum niacinamida, retinoizii, acidul azelaic, glicolic sau lactic, vitamina C, hidroquinona, arbutina și altele.

Factorul de protecție solară, cel puțîn FPS 30, trebuie să fie nelipsit în fiecare dimineața pentru a preveni formarea și agravarea petelor maronii.

2.Cicatricile atrofice.

La atingere se simt că zone mai denivelate, cu piele mai subțire, albe. Acest lucru ne indică faptul că procesul inflamator a distrus într-o măsură mai mare sau mai mică fibrele de colagen din profunzimea pielii.

Din acest motiv, pentru a le ameliora trebuie să stimulăm formarea colagenului. Cremele folosite singure nu vor reuși să vindece cicatricile.

Aici intervin procedurile de remodelare a colagenului – adică se distruge colagenul rău format pentru a stimula formarea de colagen nou, sănătos. Laserul este piatra de temelie. La fel și mezoterapia sau peeling-urile medii și profunde urmate de aplicarea de geluri sau pansamente siliconice .

Factorul de protecție solară este din nou obligatoriu pentru o vindecare cât mai frumoasă post-procedură.

3.Cicatricile hipertrofice.

Apar mai ales pe spate, piept sau umeri. Se simt ca zone ieșite în relief, sunt roșii, pot să fie asociate cu senzație de mâncărime sau să fie mai sensibile la atingere. În acest caz vindecarea după acnee, operație sau traumatism s-a produs cu exces de colagen cu structura anormală.

Așadar tratamentul se bazează pe reducerea numărului și dimensiunii fibrelor și stimularea unei vindecări cât mai normale. Cortizonicele injectabile, laserele, gelurile siliconice sunt de un real ajutor.

Tratamentele combinate sunt cheia succesului.

De obicei se folosește o cremă cu substanțe active în fiecare seară. În plus, o dată pe săptămână, se pot folosi peelinguri chimice superficiale și o dată pe lună se asociază tratamente laser, mezoterapie, peelinguri medii sau profunde.

Unele cicatrici pot fi umplute cu acid hialuronic. Asocierea unei alimentații sănătoase ajută pielea să se regenereze mai repede, nutrienții fiind ca niște cărămizi pentru clădirea noilor fibre de colagen.

Sportul îmbunătățește circulația și starea de spirit.

Tratamentul cicatricilor este diferit pentru fiecare în parte pentru că toți suntem diferiți dar opțiunile prezente în Occident sunt acum accesibile și în România.

În cât timp putem vedea rezultate? de la câteva săptămâni până la câteva luni, perioadă necesară noilor fibre de colagen pentru a se forma.

Crearea unei rutini de îngrijire a pielii acasă poate părea dificilă la început, dar cu pași mici putem obține rezultate mari.

Cu ghidajul medicului dermatolog poți învăța nevoile specifice ale pielii tale și cele 5 minute de grijă dimineața și seara pot să fie făcute cu drag.

 

Dr. Larisa Nistor

Clinica MediSpa, Cluj Napoca

larisa.nistor@medispa.ro

Comentarii