De la semne de buna purtare la semne ale iubirii
O să lase semn
De când eram copii am auzit părinții sau bunicii zicându-ne să nu ne mai cățărăm în copaci că o să cădem și ne rămâne semn, să nu ne dăm așa tare cu bicicleta, să nu alergăm, toate de frica semnelor ce ar putea să rămână pe carnea noastră tânără și fragedă.
Unii dintre noi avem cel puțin un semn de bună purtare, la care ne uitam plini de mândrie, aducându-ne aminte de aventurile din copilărie. Dar nu toți sunt așa de norocoși, iar aceste semne ale copilăriei aventuroase, le-au lăsat amintiri săpate adânc în carne și în suflet.
Cum apar cicatricile în viața noastră
Viața ne poate scoate în cale evenimente din care putem rămâne cu semne permanente, care să marcheze drumul nostru prin viață. Accidente, incedii, operații chirurgicale, toate lasă cicatrici. Unele se vindecă natural, rămânând în urma lor doar un firicel subțire, deschis la culoare, aproape imperceptibil. Dar există și cazuri în care procesul de regenerare al țesutului este îngreunat, iar cicatricea ia forme atipice, îngroșate, roșiatice, adâncite, lățite și uneori dureroase.
Cezariana.. Încă tabu
Femeile au parte de cicatrici care le marchează corpul permanent dintr-un motiv absolut minunat, aducerea pe lume a unui copil. Din motive medicale sau uneori psihologice, femeile ajung să nască copiii prin cezariană. O tăietură adâncă, care de cele mai multe ori nu se vindecă ușor, și care afectează viața mamei pe termen lung. Nu vorbim despre nașterea prin cezariană pentru că percepția generală a creat prejudecăți. Dar nici despre preeclamsie nu se vorbește, despre nașterea prematură, despre acele momente care fac diferența dintre viață și moarte. Alegerea netraumatizarii fătului este imperativă în obstretica modernă. Și totuși, cicatricile după cezariene, nu stârnesc întotdeauna compasiune și respect, ci dimpotrivă, respingere și stigmatizare.
Cicatrici ce spun povești
Multe personaje faimoase din literatură au fost definite de semnele pe care le purtau pe corp. Aceasta întărește afirmația că cicatricile ne pot influența modul în care cei din jur ne percep și felul în care noi ajungem să ne arătam lumii. Scarface, Harry Potter, Jocker și Scar sunt doar câteva personaje care ne spun câte o poveste din trecutul lor printr-un singur semn care se pare că îi definește.
Putem și noi ajuta procesul de regenerare
Formele pe care le iau cicatricile pot fi influențate și de felul în care aceastea sunt îngrijite, încă din primele zile. Regenerarea țesutului poate fi ajutată cu geluri pe bază de silicon care păstrează țesutul hidratat, înlesnind procesul de vindecare.
Cicatricea trebuie ferită de razele UV și de temperaturi extreme și până la 2 ani de la apariția ei.
Comentarii