- Jurnal de vacanță
- Lista
- La mare
- La munte
- Tanțarii bată-i vina
- Pericolul din iarba
- Nu uitați de distracție și relaxare!
- Un minut de planificare iți poate salva cel puțin 10 minute din „execuție”
Jurnal de vacanță
Ne-am învățat să așteptăm câteva evenimente importante de-a lungul anului… Crăciunul, Paștele, zilele onomastice și……… vacanța…
Zâmbim cu gândul la ea în zilele mohorâte de martie la birou și ne hrănim din bucuria ce va să vină numărând zilele până când punem bagajele în mașină.
Lista
Dar în planurile de vacanță, se află și o listuta, numai de mămică știută, care salvează membrii familiei de la toate necazurile ce ar putea apărea, pișcături de țânțari, meduze și chiar atac extraterestru. Lista cuprinde tot!
Câte mămici, atâtea liste.. Crema de protecție solară cu factor +30, cu factor +50, crema ce se aplică după plajă, crema pentru călcâie, de mâini, de coate, plasturi rezistenți la apă, plasturi pentru bătături, medicamente….o mică drogherie.
La mare
Însă, pericolele sunt reale, iar pielea copiilor este sensibilă și trebuie protejată permanent, chiar dacă stăm și în umbră. Razele UV sunt puternice și pot trece de protecția pe care o oferă o umbrelă de soare.
La mare ne trezim devreme, să prindem aerosolii, să stăm pe malul mării, și să ne bucurăm de briza răcoroasă a dimineții iar la 11:30 cel târziu să ne retragem, pentru ca mai apoi să revenim după ora 16:30.
La munte
Dacă vacanța ne duce la munte, nu înseamnă că nu ne vom proteja pielea de razele soarelui, doar pentru că nu este la fel de cald că pe malul mării. În vârful muntelui razele UV sunt mult mai puternice, prin urmare pielea trebuie protejată iar ochiii feriți pe cât posibil prin purtarea ochelarilor de soare.
Poate că ni se pare amuzant când vedem copii micuți care poartă ochelari de soare, dar corneea lor poate fi arsă de intensitatea razelor UV și în timp pot apărea diferite afecțiuni oculare.
Tanțarii bată-i vina
Indiferent unde mergem, mare, munte, delta Dunării…. dar mai ales în deltă, avem parte de dușmani înaripați, care ne bântuie serile și din cauza cărora ajungem să ne tragem palme zdravene peste picioare, mâini și față.. Ați ghicit.. Este vorba despre țânțari.
Când eram noi copii nu aveam la îndemână foarte multe opțiuni iar cele existente nu erau tocmai potrivite pentru pielea copiiilor, unele dintre ele fiind chiar toxice.
Spre norocul nostru, acum ne bucurăm de o gamă largă de produse naturale, recomandate chiar și pentru pielea sensibilă a unui copilaș de 1 an.
Soluțiile sunt luate din natură, folosindu-se uleiuri de cimbru, lavandă, citronella, puse toate la luptă împotriva țânțarilor. Sunt ușor de folosit, fie că folosim plasturii ce se aplică pe coșulețul bebelușului, sau brățările de mână sau chiar spray-ul ce se poate aplica direct pe piele pentru protecție îndelungată.
Pericolul din iarba
Alt pericol se află în iarbă. Mai ales în lunile de vară, în poienițele în care copiii aleargă veseli după fluturi trăiesc niște gângănii mici, negre care stau la pândă și așteaptă momentul să se agațe de piciorul celui ce îi trece “pragul”.
Căpușa, care este spaima multor mămici, din cauza bolii Lyme pe care o poate provoca. Așa că vă sfătuim să aveți trusa de căpușe la îndemână pentru a o putea extrage în siguranță.
Nu uitați de distracție și relaxare!
Vacanțele nu sunt numai despre pericole, sunt prilej ca familia să creeze amintiri frumoase ce vor dăinui peste ani și care vor descreți fruntea părinților și vor stârni zâmbete pe chipul copiilor pe tot parcursul vieții.
Fie că ești explorator sau doar dorești să iți încarci bateriile într-un resort, momentele petrecute alături de familie trebuie imortalizate, așa că nu uita aparatul de fotografiat sau asigură-te că există suficient spațiu pe telefon pentru mii și mii de poze și filmulețe.
Nu rata fuga după fluturi și valuri, prima înghețată sau primul cârnăcior prăjit la foc în pădure.
Un minut de planificare iți poate salva cel puțin 10 minute din „execuție”
Lista despre care vorbeam la început , poate face diferența între o vacanță liniștită și una plină de griji și drumuri inutile la farmacii și drogherii.
Comentarii