Începând cu anul 1981, 25 Noiembrie este ziua care marchează lupta împotriva violenței asupra femeilor. Nu a fost întâmplătoare alegerea acestei zile.
În data de 25 Noiembrie 1960, Rafael Trujillo președintele Republicii Dominicane a ordonat asasinarea Surorilor Mirabal, care luptau împotriva regimului totalitarist al președintelui. Trei femei care au ales să lupte, știind riscurile la care se supun, și totuși nu s-au oprit.
Din acest moment, guvernele celor mai importante state ale lumii, organizațiile non-guvernamentale care aveau ca scop eliminarea violenței asupra femeilor, au făcut un front comun, în încercarea de conștientizare la nivel global a populației asupra acestor acte de violență.
Femeile sunt ținta directă, dar copii sunt victime colaterale, martori tăcuți sau chiar victime.
Violența fizică, violența psihologică, violența sexuală sau violența socială sunt câteva din formele pe care le poate lua abuzul la care sunt supuse femeile.
1 din 3 femei este victimă a unei forme de violență
La aceleași forme de abuz sunt supuși și copiii acestor femei, fie că ele știu sau nu despre ele. Rănile pe care le lasă în carnea și în mintea acestora uneori nu se vindecă niciodată, și ei ajung în viața de adult cu traume neînțelese, ce le vor afectează deciziile pe care le vor face.
Primul pas în această luptă pe care îl poate face oricine, este să nu judece.
“De ce stă? De ce nu pleacă? Dacă aș fi în locul ei, aș pleca.”
Dacă o fetiță a crescut într-un mediu violent, când va ajunge la maturitate, și va avea un partener de viață, nu va percepe actele de violență ca pe ceva ieșit din comun. Traumele cu care ea a intrat în viața de adult, o vor face să creadă că ea merită să fie pedepsită și că oricum nimeni nu îi va oferi altceva mai bun. Când abuzul este îndreptat asupra copiilor acesteia, ea va suferi enorm, dar nu va avea puterea să se rupă, fără ajutor.
De cele mai multe ori, violența fizică este însoțită de cea psihologică, în care victima este izolată de mediul ei, de familie, de prieteni, iar agresorul devine singura persoană importantă din viața ei. Izolarea victimei, face ca procesul de îndepărtare de agresor și de dependența pe care acesta o crează, mult mai greu.
Toate aspectele din viața victimelor sunt afectate; viața socială, profesională și chiar sănătatea mentală.
24% dintre femeile din România au suferit violenţă din partea partenerului, iar 14% dintre femeile din România au suferit violenţă din partea unei alte persoane decât partenerul.
În foarte multe cazuri, chiar și atunci când victimele găsesc puterea să fugă, să se rupă, societatea nu este pregătită să le primească și să le ajute. Sunt învinovățite chiar de familie că nu au știut să țină o casă, că nu au avut grijă de bărbatul lor, pentru că împotriva credinței colective, aceste abuzuri nu sunt specifice mediului defavorizat.
Victime ale violenței sunt inclusiv femei de carieră, femei de la oraș, cum se zice, cu școală. Nu ești protejată de violență pentru că locuiești la oraș, ci doar forma pe care o ia abuzul diferă. De multe ori, chiar amenințarea că nu-și vor mai vedea copiii le poate face să stea, să îndure. Ponderea este mai mare în mediul urban decât în cel rural, conform datelor oferite de Ministerul de Interne.
Uitați-vă în jurul vostru, la o colegă, la o prietenă care refuză să iasă la o cafea cu voi, căreia îi este frică să întârzie acasă, fie și 10 minute. Observați o femeie care dintr-o dată poartă ochelari de soare sau un machiaj puternic încercând să mascheze o vânătaie.
Uitați-vă dar nu vă luați privirea.
Încercați să vedeți dacă e ceva ce puteți face, dacă are nevoie de o vorbă bună, sau să știe că are pe cine suna în miez de noapte.
Încrederea, blândețea și sprijinul pe care îl puteți arăta unei femei aflate într-o asemenea situație pot face diferența pentru ea.
